Studii de caz: Inspirație pentru evenimentul tău

Descoperiți cum am transformat viziuni în realitate prin evenimente memorabile. Haideți să discutăm despre cum putem colabora.

Proiecte corporate

Aniversarea Chimica Orăștie - 80 de ani

Brief

În vara anului 2018 am primit provocarea de a organiza un eveniment de celebrare a 80 de ani ai fabricii Chimica din Orăștie. Am primit următoarele informații generale:

 
  • se dorește un eveniment dedicat angajaților fabricii (peste 1000 de persoane), la care ar putea să participe și soțul/soția și copiii;
  • evenimentul ar urma să aibă loc pe platforma fabricii și ar trebui să fie o celebrare  a celor 80 de ani de existență, reunind oameni și fapte ale acestei perioade.

Analizând istoria companiei Chimica, modul în care a evoluat mai ales în ultimii ani, poziționarea companiei în comunitate ca unul dintre cei mai importanți angajatori, am decis să propunem următoarele aspecte:

 
  • împărțirea bugetului înspre 2 evenimente organizate cu ocazia celebrării celor 80 de ani de existență. Astfel, aproximativ 15% din buget urma să fie alocat unui eveniment dedicat comunității, care urma să aibă loc, cu sprijinul Primăriei Orăștie în centrul orașului. Restul bugetului urma să fie alocat evenimentului de aniversare, organizat pentru aproximativ 1500 de persoane în ziua următoare evenimentului comunitar, pe platforma fabricii.
  • evenimentul pentru comunitate urma să aibă loc în data de 3 noiembrie 2018, sub denumirea “O zi, 80 de bucurii”.
  • evenimentul pentru angajați, însoțitori, invitați și autorități urma să aibă loc pe 4 noiembrie, sub denumirea “Aniversarea Chimica 80”.

Peste 1000 de persoane din Orăștie au luat parte în data de 3 noiembrie 2018 la evenimentul “O zi, 80 de bucurii”, oferit de Chimica Grup. Evenimentul a fost setat în jurul ideii de mișcare în comunitate, pornind de la premisa că o parte importantă a business-ului Chimica are legătură cu produse destinate mișcării (clăpari, roți pentru biciclete). Au fost organizate peste 20 de spații de jocuri și concursuri pentru toate vârstele, iar pe scena evenimentului au urcat diverse cluburi sportive locale (arte marțiale, dansuri, box, etc). Pe parcursul celor 6 ore de eveniment, au fost oferite și 80 de premii din parte companiei Chimica, într-o serie de tombole organizate pentru participanți.

Duminică 4 noiembrie, începând cu ora 12, am primit peste 1500 de participanți la Aniversarea Chimica 80. Spațiul de pe patforma indistrială a fost ambientizat în mai multe zone

 
  • zona de primire, în care cei prezenți au primit un flyer cu programul evenimentului, iar la plecare un cadou aniversar
  • zona de joacă, în care am amplasat terenuri de minifotbal, volei, badminton, panou de escaladă, bean bags pentru relaxare, studio photo-boot.
  • zona de servire a mesei, ambientizată cu peste 20 de corturi, zeci de umbrele speciale
  • zona de scenă, pe care au urcat cei 10 artiști invitați, precum și personalități din trecutul fabricii, invitați speciali, dar și echipa de management a grupului.

 

Cifre ale proiectului

  • 2 evenimente
  • 1000 de participanți la evenimentul comunitar
  • 1500 de participanți la Aniversarea Chimica 80
  • 200 de premii oferite
  • 20 kg de confeti
  • 10 artiști invitați
  • 10 cluburi sportive prezente
  • 20 de spații de jocuri și concursuri

Ziua pasionatilor de utilaje Utilben

Brief

Ziua Pasionaților de Utilaje a fost un eveniment dedicat antreprenorilor, proprietarilor de utilaje, constructorilor și fermierilor, precum și tuturor fanilor echipamentelor performante care ne fac viața și munca mai ușoară, organizat de o companie clujeană extrem de dinamică pe piața utilajelor – Utilben.

Solicitarea pentru echipa noastră a fost de a le pune la dispoziție o serie de elemente logistice pentru acest eveniment, care urma să aibă loc în curtea companiei.

Am pus la dispoziția echipei UTILBEN următoarele elemente logistice:

 
  • cort de 100 mp cu podea, mochetă și sistem de aer condiționat, precum și sistem de sonorizare și scaune, pentru sesiunile cu speakeri și licitația de utilaje;
  • corturi de 6×4 m și mese de coktail pentru standurile expoziționale (6 bucăți);
  • cort de 3×3 m pentru zona de testare a utilajelor.
  • toalete ecologice și spălător de mâini

Evenimente atestare Guinness World Records

Cel mai mare 100

Brief

În toamna anului 2017 ne-a venit ideea de a organiza un eveniment memorabil cu ocazia Centenarului, în Alba Iulia. Trebuia să fie:

 
  • un eveniment major, de impact;
  • destinat tinerilor și adulților din cât mai multe zone din România, care să fie implicați direct în realizarea sa și care să celebreze astfel 100 de ani de la Marea Unire.

Am analizat diversele evenimente derulate în Alba Iulia, dar și la nivel național, cu ocazia Centenarului și ne-am dat seama că majoritatea urmează o rețetă oarecum similară. Ne-am întrebat:

 
  • cum poți educa copii și tinerii referitor la Centenar implicându-i într-un eveniment provocator?
  • ce tip de eveniment ar trebui să organizăm pentru a atrage reacții pozitive dintr-un spectru cât mai larg?
 

În urma acestui proces de analiză, am propus organizarea unui eveniment în urma căruia să intrăm în Guinness World Records. Am analizat posibilele recorduri “de bătut” și am concluzionat că o să încercăm să atingem un nou record mondial pentru “largest human number”, într-un proiect denumit Cel mai mare 100. Propunerea a fost acceptată atât de echipa de management Kaufland România, cât și de echipa de evenimente a Primăriei Alba Iulia.

Pe 29 septembrie, la Alba Iulia, ne-am înscris țara în Cartea Recordurilor!

În 29 septembrie ne-am reunit în Cetatea de la Alba Iulia mii de copii, tineri și adulți din peste 70 de localități din România pentru a intra în Guinness World Records cu cea mai mare hartă a unei țări formată din oameni. Și pentru că am aniversat 100 de ani de la nașterea României, am pregătit ceva extra: am format cel mai mare 100, în interiorul hărții, astfel încât întreaga lume să afle despre momentul deosebit pe care-l trăim!

Denumirea oficială a recordului este “Largest human image of a country/continent” („Cea mai mare imagine formată din oameni a unei țări/continent”), iar planul arhitectural pentru evenimentul din 29 septembrie a fost realizat de Biroul de Proiectare Străjan și a acoperit întreaga arie de platou din zona de șant de la Poarta IV a intrării în Cetate. Aproximativ 5000 de oameni, coordonați de peste 300 de voluntari, au ocupat această zonă, împărțită în 16 sectoare. Cu ajutorul a mii de pelerine negre (pentru evidențierea hărții României) și pelerine albe (pentru evidențierea numărului 100) participanții au pus în scenă acest record uimitor, care a fost omologat de dl. Pravin Patel, invitatul special din partea Guiness World Records.

La finalul activării recordului mondial, participanții s-au folosit de șepcuțele pe care le-au primit în kitul de participare, pentru a colora în roșu, galben și albastru harta României, într-un moment memorabil pentru toți cei prezenți. Momentul a fost cu atât mai emoționant, pentru că din mii de piepturi a răsunat imnul național.

  • 1 record mondial
  • 6850 persoane înscrise
  • 70 localități reprezentate
  • 4807 persoane în record
  • 7000 pelerine și șepcuțe
  • 2300 tricouri
  • 350 voluntari
  • 100 voluntari din alte localități
  • 7000 sticle de apă
  • 1,2 tone de fructe
  • 24 corturi
  • 120 garduri
  • 500 metri pătrați bannere

Tricou de Uriaș

Brief

În toamna anului 2022 am primit ca temă realizarea unei campanii creative de promovare a reciclării, cu impact la nivel național. 

Așteptarea clientului – Kaufland România – era de a genera o idee memorabilă, care să se plieze cât mai bine pe sloganul departamentului CSR „Implicarea face diferența” și care să atingă obiectivele de a recicla un număr record de PET-uri prin implicare comunitară.

Prin campania Tricou de Uriaș, am propus promovarea unui comportament ecologic, iar cetățeni din toată țara urmau să răspundă pozitiv invitației la reciclare. Astfel, între 01 și 22 martie, peste 500.000 PET-uri au fost colectate la automatele din magazinele Kaufland la nivel național, dublul cantității necesare pentru realizarea celui mai mare tricou din lume, croit din material obținut din PET-uri reciclate. 

Provocări

Proiectul a fost unul extrem de dificil de implementat. În primul rând, pentru că în Europa nu există procesatori de material textil realizat din PET-uri, a trebuit să identificăm în China un astfel de furnizor. Apoi, sute de role de material au ajuns la Cluj Napoca și au trebuit să fie cusute în baza proiectului arhitectural. Înainte de evenimentul oficial de atestare, la testul realizat în comuna Luna de Jos, pe terenul unui producător român de gazon, au luat parte peste 100 de voluntari, care au desfășurat tricoul pentru o pre-măsurare topografică.

De Ziua Internațională a Pământului, sărbătorită pe 22 aprilie 2023, am doborât recordul pentru „Cel mai mare tricou din lume”, înscris în Guinness World Records. Tricoul de Uriaș a fost realizat exclusiv din material textil din plastic reciclat, provenit în urma valorificării a peste 250.000 PET-uri. Recordul a fost omologat sâmbătă, pe Stadionul „Arcul de Triumf” din București, după ce Tricoul de Uriaș a fost măsurat de o echipă de ingineri topografi și verificat în baza unor criterii stricte de către un reprezentant Guinness World Records

Ceremonia s-a desfășurat în prezența a 1500 de spectatori, printre care s-au numărat jucători ai echipei naționale de rugby,  reprezentanți mass-media, parteneri, copii și tineri din diverse cluburi sportive din București, precum și alți participanți înregistrați. Momentul a fost celebrat ulterior printr-un concert susținut de Smiley.

Tricoul de Uriaș a cântărit circa 4 tone și a avut dimensiuni similare cu ale unui teren de rugby, măsurând 108,96 metri lungime și 73,48 metri lățime. Pentru fabricarea, transportul, manipularea și desfășurarea tricoului, au fost implicați croitori, transportatori profesioniști și peste 150 de voluntari. Din materialul folosit pentru Tricoul de Uriaș, au fost produse peste 12.000 de tricouri de adulți și copii, care au fost donate la nivel național.

Masa care Unește

Brief

evenimentului: să așezăm 10.000 de oameni la cea mai lungă masă din materiale reciclabile din lume, chiar în inima Cetății Alba Carolina. Pentru a transforma acest obiectiv ambițios în realitate, Echipa 11even a fost cooptată să preia trei piloni esențiali: managementul logistic al unui traseu continuu de aproape 3 kilometri, coordonarea strictă a procesului de atestare Guinness World Records și strategia de comunicare menită să adune comunitatea, la propriu, la aceeași masă.

Pentru noi, provocările de genul acesta nu sunt o noutate. Având deja la activ implementarea cu succes a altor două recorduri mondiale Guinness („Cea mai mare hartă umană a unei țări” în 2018 și „Cel mai mare tricou din lume” în 2023), Echipa 11even a știut exact cum să abordeze situația. Am gândit tot fluxul logistic pas cu pas: transportul, asamblarea a miilor de paleți și crearea unor culoare de acces sigure pentru toată lumea. Pe partea de atestare, am ținut o legătură strânsă și transparentă cu evaluatorul Guinness, asigurându-ne că fiecare regulă este bifată. În paralel, am derulat o campanie de comunicare axată pe latura umană, care a transformat curiozitatea publicului într-o dorință reală de a fi acolo.

Am transformat o idee curajoasă într-un record mondial validat pe loc. Dincolo de certificatul oficial Guinness, cel mai mare succes a fost logistica impecabilă: 10.000 de oameni au participat simultan, fără blocaje și în siguranță absolută. Din punct de vedere mediatic, direcția noastră de comunicare a transformat „Masa care Unește” într-un fenomen național, generând un val masiv de vizibilitate în presă și o implicare organică uriașă din partea publicului.

  • 2.782,96 metri – lungimea omologată a mesei de către Guinness World Records.

  • 10.000 de participanți care au luat loc la masă.

  • Peste 1.000 de voluntari care au ajutat echipa să facă totul posibil.

  • Aproximativ 1.500 de europaleți și 2.700 de panouri doka asamblate pentru structură.

  • 5 tone de mâncare distribuite cu succes pe întregul traseu.

  • 10.000 de farfurii din ceramică reciclată și peste 10.000 de fire de flori folosite pentru decor.

Expoziții și conferințe

Cobuid

Brief

În Martie 2022, compania UTILBEN împreună cu Audiență Generală au decis să organizeze un festival de utilaje și conexe domeniului de construcții care să fie împărțit în mai multe zone de interes: zonă expozanți, zonă demonstrații, zonă de conferință, zonă food, zonă familii și copii.

În primul rând s-a identificat o locație accesibilă atât pentru expozanți cât și pentru vizitatori, aceasta fiind la Ciugud în Județul Alba.  Echipa noastră s-a implicat activ în managementul evenimentului, atragerea de expozanți și parteneri pentru eveniment și logistică.

În perioada 11-13 Mai 2023 și 8-10 Mai 2024 un câmp de 50.000 mp a fost transformat într-un adevărat mini – orășel în care s-a implementat toate zonele de interes: zonă expozanți, zonă demonstrații, zonă conferință, zonă food, zonă familii & copii. Au fost peste 150 de expozanți și parteneri implicați în eveniment și peste 15.000 de vizitatori au trecut pragul celor 2 ediții de festival.

  • 2 ediții de festival
  • peste 100 de expozanți 
  • peste 50 de parteneri
  • 15.000 vizitatori
  • 4 zone implementate
  • 50.000 mp suprafață de implementare

11even Experiences

Brief

În toamna anului 2022 am primit ca temă realizarea unei campanii creative de promovare a reciclării, cu impact la nivel național. 

Așteptarea clientului – Kaufland România – era de a genera o idee memorabilă, care să se plieze cât mai bine pe sloganul departamentului CSR „Implicarea face diferența” și care să atingă obiectivele de a recicla un număr record de PET-uri prin implicare comunitară.

Prin campania Tricou de Uriaș, am propus promovarea unui comportament ecologic, iar cetățeni din toată țara urmau să răspundă pozitiv invitației la reciclare. Astfel, între 01 și 22 martie, peste 500.000 PET-uri au fost colectate la automatele din magazinele Kaufland la nivel național, dublul cantității necesare pentru realizarea celui mai mare tricou din lume, croit din material obținut din PET-uri reciclate. 

Provocări

Proiectul a fost unul extrem de dificil de implementat. În primul rând, pentru că în Europa nu există procesatori de material textil realizat din PET-uri, a trebuit să identificăm în China un astfel de furnizor. Apoi, sute de role de material au ajuns la Cluj Napoca și au trebuit să fie cusute în baza proiectului arhitectural. Înainte de evenimentul oficial de atestare, la testul realizat în comuna Luna de Jos, pe terenul unui producător român de gazon, au luat parte peste 100 de voluntari, care au desfășurat tricoul pentru o pre-măsurare topografică.

De Ziua Internațională a Pământului, sărbătorită pe 22 aprilie 2023, am doborât recordul pentru „Cel mai mare tricou din lume”, înscris în Guinness World Records. Tricoul de Uriaș a fost realizat exclusiv din material textil din plastic reciclat, provenit în urma valorificării a peste 250.000 PET-uri. Recordul a fost omologat sâmbătă, pe Stadionul „Arcul de Triumf” din București, după ce Tricoul de Uriaș a fost măsurat de o echipă de ingineri topografi și verificat în baza unor criterii stricte de către un reprezentant Guinness World Records

Ceremonia s-a desfășurat în prezența a 1500 de spectatori, printre care s-au numărat jucători ai echipei naționale de rugby,  reprezentanți mass-media, parteneri, copii și tineri din diverse cluburi sportive din București, precum și alți participanți înregistrați. Momentul a fost celebrat ulterior printr-un concert susținut de Smiley.

Tricoul de Uriaș a cântărit circa 4 tone și a avut dimensiuni similare cu ale unui teren de rugby, măsurând 108,96 metri lungime și 73,48 metri lățime. Pentru fabricarea, transportul, manipularea și desfășurarea tricoului, au fost implicați croitori, transportatori profesioniști și peste 150 de voluntari. Din materialul folosit pentru Tricoul de Uriaș, au fost produse peste 12.000 de tricouri de adulți și copii, care au fost donate la nivel național.

Activări festivaluri de muzică

BIM Hub @ Untold

Brief

Tema unei activări de experience marketing în cadrul festivalurilor Neversea și Untold a fost primită în toamna anului 2023. Campania trebuia să fie axată pe oferirea unor experiențe memorabile participanților la festivaluri, promovând mișcarea și o viață sănătoasă.

Propunerea a fost aceea de a crea, proiecta, construi și implementa un spațiu integrat sub forma unei clădiri, care să reunească diverse activități amuzante și creative de promovare a mișcării. 

În iulie – august 2024 clădirea BiM HUB a prins contur în cadrul celor 2 festivaluri. Proiectanți, ingineri, transportatori, constructori și o întreagă echipă de implementare au montat, au demontat, au remontat acest spațiu de peste 100 mp, realizat din metal, sticlă și lemn. Peste 10000 de festivalieri au luat parte la activități creative de promovare a mișcării, axate pe 4 direcții – fitness, alergare, canotaj și dans.

1 spațiu de peste 100 mp destinat mișcării

2 tiruri pentru transport

+30 de persoane implicate în proiectare, construcție și implementare

+10000 de sucuri de citrice oferite

+10000 de festivalieri au luat parte la activități

Activare Sprite @ Electric Castle

Brief

Cerința a constat în crearea unei prezențe memorabile și interactive pentru brandul Sprite în cadrul unui festival din 2025. Spațiul de activare trebuia să funcționeze pe o perioadă de 5 zile, între 16 și 20 iulie, în intervalul orar 16:00 – 22:00. Obiectivul principal a fost dezvoltarea unei zone multifuncționale care să ofere festivalierilor un spațiu de relaxare (chill-out) , o mecanică de premiere captivantă bazată pe răcorire extremă („The Icy Dip”) și o componentă eco-friendly dedicată colectării ambalajelor.

Pentru a răspunde acestui brief, s-a implementat o structură vizuală de impact construită din 40 de butoaie vopsite în verde, dotate cu iluminare interioară. În centrul amplasamentului a fost integrat un container personalizat, cu închidere din policarbonat și sistem de lumini, care a funcționat simultan ca zonă de lounge și spațiu de activare. Decorul a fost marcat de litere volumetrice luminoase cu mesajul „RĂCOREȘTE-TE LA MAXIM” , fluxul vizitatorilor fiind gestionat de o echipă dinamică de 3 promoteri coordonați de un Team Leader.

Interacțiunea cu publicul a fost susținută de atracția principală, „The Icy Dip”, unde participanții au fost provocați să introducă mâinile într-o carcasă iluminată polarizant, ce imita un cub uriaș de gheață. Structura masca o mașină plină cu gheață reală, vizitatorii trebuind să găsească zaruri verzi pentru a câștiga premii instant, sub îndemnul „Dare to freeze and win!”. Închiderea buclei de interacțiune s-a realizat prin inițiativa „Recycling Made Cool”. Aici, participanții au fost încurajați să își arunce ambalajele în pubele de mari dimensiuni (90 x 60 cm), modelate sub forma unor doze de Sprite din masă plastică , transformând reciclarea într-o acțiune dezirabilă prin mesajul „Only cool people recycle here”.